Alt echilibru
Cu siguranță educația generației boomerilor a inculcat majorității membrilor săi cea mai acută dorință de pace și de reprimare a pornirilor belicoase. Aceasta mai ales în Europa unde aproape fiecare
familie, fiecare comunitate, oricât de mică, au fost îndoliate de pierderile suferite. Europenii au resimțit timp de aproape cinci decenii ce a însemnat din punct de vedere moral, cultural, educațional, economic și tehnologic separarea națiunilor.
Când, în sfârșit, cortina de fier a căzut europenii s-au regăsit și boomerii, care reușiseră să pună capăt colonialismului și să facă din independența națiunilor un atu al libertății, erau pe cale să devină prima generație a păcii, cea care
ar fi reușit să învingă neîncrederea în ceilalți. Dar, tocmai la capăt de drum, ne-am împiedicat.
Din păcate începutul anului 2022 a readus brutal în fața noastră răul pe care orgoliul autocratului îl poate face celorlalți, celor care se străduiesc cu bună credință să învingă inamicul nevăzut al pandemiei globale care a răpus deja 6 milioane de oameni. Europa a trecut printr-o dramă asemănătoare în cel de-al doilea deceniu al secolului trecut și măsura nesatisfăcută a orgoliilor de început și celor de la sfârșitul primului război mondial a dus la cel de-al doilea, de fiecare dată dovedindu-se că diplomația a fost înfrântă și că negocierile, departe de a fi calea evitării războiului, sunt în stare doar să amâne momentul declanșării lui.
De-a lungul timpului am fost martorii diviziunii lumii între nord și sud, est și vest, capitalism și socialism, națiuni dezvoltate și în curs de dezvoltare. Acum noua ordine este cea a împărțirii lumii între regimuri democratice și cele autocratice. Înainte de orice altă considerație se cuvine subliniat faptul că fără limitarea strictă a numărului de mandate ale președinților cu puteri executive și a duratei lor în ani, calea autocrației se deschide larg. Exemplele Rusiei, Belarusiei, Chinei, Coreei de Nord, Venezuelei, Siriei, Iranului, Arabiei Saudite, Laos-ului, Kazakhstanului sunt printre cele care produc neobosit dovezi ale voinței unilaterale a liderilor. Războiul Kremlinului împotriva Ucrainei, văzut tot mai mult ca parte a unei dorințe de refacere a perimetrului fostei URSS, purtând caracteristicile agresiunii și desfășurat împotriva populației civile este tulburarea păcii și stabilității europene, tentativă de înfrângere a legilor moralei, culturii comune și creștinismului. În era internetului, a digitalizării, inteligenței artificiale, folosirea armelor împotriva spitalelor, a monumentelor, împotriva utilităților de furnizare a energiei, a locuințelor și proprietății private, ca și trimiterea recruților să atace fără o cauză exprimă delirul de putere al celui care nu mai înțelege cum funcționează lumea.
Răspunsul Uniunii Europene și al NATO, aflate în circumstanțele jignitoare de a-și vedea eforturile de dialog aruncate în derizoriu de inițiatorul invaziei militare, este de a folosi sancțiunile economice cât mai intens, cu așteptarea că ele vor provoca o atât de mare nemulțumire internă în Rusia încât agresorul se va opri. Potrivit Statista (Florian Zandt – The World's Most-Sanctioned Countries, 9 martie 2022), Rusia a devenit țara cu cele mai multe sancțiuni în vigoare din lume: 5.581, cu aproape 2 mii în fața celei de-a doua clasate (Iran), printre care cele legate de comerț și plăți sunt cele mai severe de până acum.
După anexarea Crimeei, Rusia a luat unele măsuri de atenuare a riscului reprezentat de aplicarea de noi sancțiuni economice în urma continuării aceleiași strategii acaparatoare, majorându-și rezervele internaționale și schimbând structura lor : cu 643 miliarde dolari rezerve internaționale, Rusia a ajuns pe locul patru în lume, după China, Japonia și Elveția și a redus ponderea dolarilor americani de la 40% în 2017 la 16% în prezent (MUFG – Russia-Ukraine. A brief Assessment & Update on the Crisis, martie 2022). În schimb a crescut ponderea aurului, Euro și mai ales a Yuanului. O acțiune întreprinsă cu conștientizarea dependențelor prin faptului că peste 40% din gazul consumat în Europa și 27% din cel de petrol provine din Rusia (comparativ cu doar 3% din importul de țiței brut al SUA – Wall Street Journal, 9 martie 2022).
În cele mai frecvente interpretări date recurgerii la sancțiuni economice se presupune că ele sunt echivalente unei „replici low-cost”, sperându-se că pot fi convingătoare pentru a evita un război cald. Dar nu mai suntem în această situație care poate ar fi avut rezultat dacă sancțiunile erau premergătoare și nu introduse după agresiunea armată. Se vede clar că Putin dă prioritate scopului său politic, fiind indiferent la consecințele economice. De aceea cred că prezumția oligarhilor nemulțumiți care îl vor determina pe liderul de la Kremlin să înceteze războiul este greșită și pierderile lor personale nu vor schimba politica lui Putin. Yachturile și averile sechestrate rămân mai degrabă titluri pentru presa mondenă decât capabile să trezească vreo tresărire la Kremlin. De aceea, cred că pentru soarta războiului din Ucraina sancțiunile economice nu vor fi determinante. Ele se adaugă costurilor pentru agresor, dar nu numai pentru el.
Recurgerea lui Putin la război comportă și o altă dimensiune. Rusia a pierdut definitiv calitatea de a mai fi o putere economică mondială : PIB-ul său (2021) este de doar 1,8 trilioane de dolari, în urma Canadei, Indiei, Italiei, Franței, Angliei, Germaniei, Japoniei și la o distanță de 10-12 ori față de SUA și China. Pentru a mai rămâne între cei care pot influența mersul lumii nu i-au rămas decât poziția de primul deținător de arsenal nuclear și întinderea geografică pe care poate desfășura cei peste 3,1 milioane de militari activi și în rezervă finanțați cu 4.3% din PIB (comparativ cu 2,6% media NATO).
Cred că după ce a masat la frontierele Ucrainei aproape 200.000 militari și tehnică militară ofensivă, Putin a mizat pe blitzkrieg, dar s-a înșelat, deși fiind un boomer el însuși ar fi trebuit să fi înțeles din experiența celui de-al doilea război mondial că armele nu înfrâng conștiințele individuale și nici mândria patriotică. Asta conduce la o întindere a duratei conflictului și în vreme ce ucrainienii au o singură strategie, cea a apărării, agresorul nu pare să aibă și un plan B. În plus, Putin a aruncat asupra Rusiei oprobriul majorității statelor lumii și al națiunilor. Acțiunea întreprinsă a dat membrilor UE și NATO un impuls al coeziunii și a zdruncinat puternic grupurile interne contestatare ale democrației și unității, implicit ale celor care de mândreau că sunt vedetele Sputnik și Russia Today.
Thomas L. Friedman (New York Times, 25 februarie 2022 – We Have Never Been Here Before) numește agresiunea Rusiei asupra Ucrainei „WWW – World War Wired”, primul război pornit într-o lume cu totul interconectată și la desfășurarea căruia sunt martori miliardele de locuitori ai planetei. Oricât ar încerca cenzura telecomunicațiilor să oprească accesul populației din Rusia la internet și rețelele sociale, strădania ei este zadarnică. Lumea de azi nu mai este cea de acum 80 de ani și totul se desfășoară la „lumină”, inclusiv atrocitățile comise cu identificarea autorilor lor. Întoarcerea la trecut, dorită de Putin, nu se va întâmpla, în schimb costul acestei nebunii este o povară pentru toți, de oricare parte a baricadei sunt. Probabil că efectul sancțiunilor economice îi dă lui Putin ocazia să-și pună în aplicare convingerea ca Rusia să nu copieze modelul liberal al Vestului și să naționalizeze din nou mare parte a industriei, pretinzând că asta va restitui rușilor mândria pentru țara lor. Eu cred că prețul pe care populația îl plătește este deja mare și nu încetează să crească, că entuziasmul personal de a fi parte a reclădirii „marii Rusii” se va stinge și identitatea cetățenilor va înceta să se mai confunde cu cea a locatarului de la Kremlin. Nu cred deloc că o națiune capabilă să fi dat atât de mult culturii și științei europene și universale va tolera mult timp degradarea spre care belicoșii vor să o conducă.
Calea de închidere a războiul Rusiei cu Ucraina poate fi cea care să țină seama de încheierea erei pașnice în forma pe care am cunoscut-o, respectiv să se pornească de la nevoia construirii unei arhitecturi multilaterale de securitate în Europa, care să prevadă garanții capabile de a fi verificate, pentru toate părțile. Deși globalizarea a trecut și prin faza exultării și prin cea a blamării, realitatea este că bunăstarea individuală și a națiunilor se întemeiază pe interdependențe bazate pe eficiența costurilor și volumul consumului. Pandemia a probat cel mai elocvent ce înseamnă ruperea lanțurilor de aprovizionare și desfacere și cât de mari sunt costurile pentru toți. Niciun aranjament de securitate nu trebuie să ignore acest aspect și statele, în primul rând cele autocrate, trebuie să tragă concluzia costurilor economice și sociale ale despărțirii de circuitul economic internațional.
Martie 2022