Un pas curajos
La începutul lunii aprilie a.c. secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a surprins lumea afacerilor de pe plan național și internațional prin afirmația făcută la Chicago referitoare la disponibilitatea imediată a SUA de a conlucra cu partenerii din G 20 pentru a impune pe plan global un impozit minim asupra societăților. Poziția americană a fost formulată cu o zi înainte de video-conferința miniștrilor economiei și finanțelor ai G 20, deschizând calea unei conlucrări guvernamentale globale în domeniu, cerută de ani de secretariatul OCDE.
Fără îndoială că declarația a surprins din mai multe motive. A surprins în primul rând companiile americane care se bucuraseră de politica lui Donald Trump de reducere a impozitului asupra profitului companiilor (de la 35 la 21%). Ori, în cazul specific al SUA, Janet Yellen a sugerat o creștere a acestui impozit la 28%, pe baza unor calcule care ar face ca programul administrației Biden de a injecta 2.200 miliarde dolari pentru combaterea efectelor pandemiei asupra economiei și populației să fie finanțat în parte cu resurse din impozitul pe profit al companiilor, inclusiv GAFAM. Propunerea lui Janet Yellen trebuie să treacă de Congres pentru a deveni realitate, și este sigur că lobby-ul marilor corporații nu va sta pasiv.
Pe de altă parte, propunerea americană, care vine în mod explicit să susțină punctele de vedere avansate de OCDE, tinde să frângă o pârghie dragă politicienilor, care se folosesc cu larghețe de oferta taxelor reduse pentru companiile străine, cu scopul de a câștiga voturi pe calea unei concurențe neloiale.
În al treilea rând, propunerea americană, tehnică în detalii, sună ceasul paradisurilor fiscale, fie ele declarate sau de facto, în care multinaționalele își localizează cu predilecție profiturile. Îmi amintesc, din perioada pe care am petrecut-o în Japonia, că înainte de încheierea anului fiscal în această țară (care are loc la trei luni după sfârșitul anului calendaristic), toate companiile japoneze aveau obligația legală să transfere pe solul japonez veniturile realizate în străinătate pentru stabilirea obligațiilor fiscale față de Japonia, după plata cărora fondurile puteau fi retrimise în diferitele colțuri ale lumii.
Pentru multe țări, în primul rând în curs de dezvoltare, atitudinea americană aprinde lumina de la capătul tunelului, căci ea este capabilă să susțină sisteme fiscale stabile care să genereze venituri suficiente pentru a investi în bunuri publice esențiale și pentru a face guvernele mai pregătite să răspundă crizelor.
Două rapoarte elaborate în instituții internaționale influente (FMI și OCDE) și puse în fața guvernelor și opiniei publice în această lună converg în aprecierea că imensul efort fiscal făcut pentru atenuarea efectelor pandemiei asupra economiilor și populației (12.700 miliarde dolari), cauzând creșterea datoriei publice globale la 97% din PIB mondial a fost în cea mai mare parte îndreptat către economiile dezvoltate și marginal către lumea săracă.
Revenirea la normalitate nu se poate atinge doar prin vaccinare, ci și cu sprijinul unor măsuri care să nu arunce lumea într-o criză globală a economiei. Primul ministru britanic a anunțat deja o creștere a taxării corporațiilor de la 19 la 25% în 2023, pentru a compensa o parte din nevoia de finanțare a sumelor dedicate combaterii efectelor pandemiei. Este o majorare decisă pentru prima dată în 50 de ani, după ce la începutul mandatului său Boris Johnson credea că prosperitatea Angliei va fi consolidată de nivelul unor taxe scăzute. Cifrele vehiculate pentru discuțiile viitoare în vederea unei mai corecte impozitări a companiilor dau deja bătăi de cap renumitelor case de consultanță financiară pentru care o importantă sursă de venit provine din oferirea de soluții pentru a face clienții să plătească cât mai puțin autorităților fiscale locale. Dacă SUA tinde către o creștere a taxelor aplicate beneficiilor realizate în străinătate de la 10,5-13% la 21%, ceea ce ar fi substanțial peste nivelul minim de 12,5% sugerat de OCDE, probabil că este rezonabil să ne așteptăm la un nivel de impozitare minimă globală de 15-17%, care să lase loc și reflectării capacității concurențiale a diferitelor jurisdicții.
Cât de mare este influența propunerii americane? În primul rând ea are greutate prin ponderea SUA în economia mondială, dar și pentru faptul că un mare număr din corporațiile multinaționale sunt americane. Ceea ce unii pot acuza drept voluntarism, pălește sub greutatea afacerilor pe care aceste corporații le derulează în întreaga lume. În situația în care Europa și SUA au, împreună, cea mai mare greutate specifică în economia mondială, precum și cele mai mari corporații active la nivel global, o consecvență a măsurilor de întreprins nu poate fi realizată decât prin coordonarea acestor doi aliați strategici în toate chestiunile care vizează stabilitatea lumii. Ori, Europa are nevoie de manifestarea unui dinamism nou și de o flexibilitate mai mare în adoptarea unor poziții la timpul oportun. Tratatul de la Maastricht, care solicită unanimitatea statelor membre pentru punerea în aplicare a unor măsuri de politică fiscală comune, își dovedește și în acest caz limitele, lăsând SUA locul de vedetă a inițiativelor de care poate beneficia și Europa.
Se poate afirma că, cel puțin unii din stimulii globalizării actuale, care a creat, între altele, decalaje de venituri între națiuni, sunt amenințați cu o severă tăiere, iar vectorii globalizării se multă dinspre concurența dintre regimurile fiscale către valoarea calitativă a forței de muncă, infrastructura pentru business și echilibrul fiscal de lungă durată.
Aprilie 2021