În legătură cu presupunerile și acuzațiile care se aduc la adresa mea privind așa-zisa calitate de ofițer al organelor de securitate pe care aș fi avut-o în cadrul Institutului de Economie Mondială, doresc să fac următoarele precizări:
1. Anul 1966, în care am dat eu admiterea la facultatea de comerț exterior,
întreprinderile cu profil de comerț exterior fiind precumpănitor localizate în București, excepție făcând doar trei, în Constanța, Brașov și Galați.
a fost primul în care susținerea examenului de admitere nu mai era condiționată de un dosar aprobat anterior. După terminarea studiilor universitare am ales repartiția la Institutul pentru Studierea Conjuncturii Economice Internaționale (actual IEM) deoarece era dorința mea să-mi continui studiile pentru teza de doctorat, biblioteca institutului fiind un criteriu important în această decizie. În această bibliotecă m-am format ca cercetător în domeniul economiei de piață. Nu a existat nicio altă imixtiune. Sunt false afirmațiile că absolvenții facultății de comerț exterior trebuiau să facă un stagiu inițial de doi ani în provincie,
2. Lucrând într-un institut al cărui profil era strict legat de ceea ce se întâmpla în economia internațională, era obligatoriu, în condițiile legilor de atunci, ca toate contactele pe care le aveam cu cercetători, analiști,
Republicii 12, eram doar în jur de 80. Ceilalți, care foloseau legitimații similare cu ale noastre (și poate nu numai), erau la altă sau alte adrese! Dintre aceia se selectau, probabil, cei care treceau meteoric prin institut (nu mai mult de 2-3 luni) înainte de a-și lua în primire posturi în străinătate.
diplomați sau ziariști străini să facă obiectul unor informări pe care le înaintam către conducerea instituției și, la cerere, ofițerului din serviciile de securitate care avea birou în clădirea institutului. Resping acuzația că salariații institutului întreprindeau acte cu caracter de spionaj pe lângă cetățeni străini, ambasade străine sau alte instituții și o consider rău intenționată. Faptul că despre institut s-a întocmit un dosar sau mai multe de către diferite aripi ale securității este un lucru pe care, ca angajat al institutului, nu l-am cunoscut. Am mai afirmat că eu și mulți din colegii mei aveam bănuiala existenței unui institut paralel, cu același nume, pentru care angajații permanenți ai IEM erau folosiți drept acoperire. Apreciez efortul celor care au cercetat și mi-au confirmat bănuiala. Adaug faptul că în timp ce Oficiul pentru Studierea Dezvoltării Economiei Mondiale (care ulterior a fost asimilat tot cu numele de IEM) era un organism bugetar (fapt scos la iveală de presă), IEM lucra în regim de autofinanțare și, pentru ca beneficiarii să accepte lucrările și să le plătească, cercetătorii IEM trebuiau să depună eforturi serioase. Un alt aspect care confirmă cele de mai sus este faptul că, potrivit dezvăluirilor actuale ale presei, față de numărul de 150-170 de persoane pe care l-ar fi avut întregul IEM, noi, cei care lucram zi de zi în Bd.
3. Colaborarea mea cu securitatea era rezultatul unei reuniuni în patru: eu, ofițerul de securitate care răspundea de institut, directorul institutului (Costin Murgescu) și secretarul organizației PCR București (Barbu Petrescu). Ca membru în biroul organizației de partid din institut, nu puteam, conform legilor în vigoare, să am vreo formă de colaborare cu organele securității fără acordul conducerii instituției și al organului de partid coordonator, deci nu aveam cum să desfășor vreo activitate conspirativă, secretă sau care să nu fie încuviințată de superiorii mei, chiar dacă mi se dăduse și mie un nume conspirativ. Nu am avut nici o legătură cu Paul Niculescu Mizil sau Ion Gheorghe Maurer (menționați de presă), după cum punerea numelui meu pe liste ale unor rețele asociate cu IEM nu s-a făcut vreodată cu știința mea.
4. Nici mie și probabil nici altor colegi, nu ne-a plăcut să dăm referințe despre ceilalți, dar am făcut-o pentru că ni se cerea și pentru că sistemul de atunci prevedea că pentru obținerea vizei interne (obligatorie și premergătoare vizei acordate de o ambasadă sau consulat străin) era nevoie de obținerea unor bune caracterizări. Astăzi acest lucru pare o aberație, dar noi am trăit cu asemenea încorsetări.
5. În ce mă privește, pot să afirm că după decembrie 1989 n-am mai văzut pe nimeni dintre foștii ofițeri de securitate care s-au perindat pe la institut și nu m-a căutat nimeni din vechile sau noile servicii de informații. Toate deciziile mi-au aparținut și nu am fost niciodată condiționat de altcineva decât de guvernul și parlamentul României . Cred că împreună cu alți colegi ai mei am contribuit la cotitura radicală a economiei și societății românești, către Vest, către proprietatea privată, către o piață deschisă și concurențială, către normalitate. Am făcut asta cu entuziasm, înfruntând multe împotriviri. Privind în ansamblu discuția despre Institutul de Economie Mondială, mi se pare
că ea ocolește, totuși, întrebarea cheie: au contribuit oamenii din IEM la trecerea României la economia de piață și, prin aceasta, la recâștigarea democrației?
6. Nu mi se pare onest că autorii diverselor materiale publicate despre Institutul de Economie Mondială și despre unii dintre cercetătorii săi sunt părtinitori, dând credit exclusiv dosarelor securității, fără a încerca să afle care a fost de fapt activitatea de cercetare a celor din IEM, ce au cuprins studiile elaborate și de ce se înverșunau aceștia să convingă că drumul pe care România trebuia să meargă este cel de acum. Etica ar trebui să primeze căutării de senzațional! (Poate că cei care s-au grăbit să mă numească ”ofițer” mă ajută să găsesc dosarul pe care să-l pot folosi la calculul pensiei!)
7. Luând exemplul altor state, cu democrație consolidată (spre care cred că tindem), cei care au suspiciunea că Institutul de Economie Mondială și foștii lui cercetători ar fi acționat împotriva statului, ordinii de drept și libertății cetățenilor (atât în perioada petrecută în IEM, cât și după), ar trebui să solicite comisiilor ce control al SRI și SIE să audieze reprezentanții IEM și pe cei ai serviciilor de informații care au controlat activitatea institutului pentru a oferi opiniei publice o clarificare, pe care de mult timp noi, cei din IEM, o considerăm necesară.
Martie 2017