Prețul țintei de 3%
Pentru a doua oară consecutiv, guvernul ia o decizie sinonimă disprețului față de cei care susțin proprietatea statului, camuflată sub acoperirea unui memorandum prin care se cere "mandatarea reprezentanților statului în Adunarea generală a acționarilor/Consiliul de administrație, dupa caz, la societățile naționale, companiile naționale și societătile cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru repartizarea unei cote de minim 90% din profitul net realizat al anului 2017 sub forma de dividende/varsăminte la bugetul de stat”. Exact același lucru se întâmplase cu un an în urmă.
Ordonanța guvernului (64/2001) prevede ca repartizarea profitului să se facă în proporție de câte 50% între stat și unitățile sale economice. Iată că într-un sistem de drept propriu, un memorandum este pus deasupra ordonanței. Poate că legiuitorii vor avea ceva de spus și în legătură cu aceasta.
Evident, administratorii care nu se conformează acestui ordin sunt pasibili de pedepse penale, inclusiv condamnări la închisoare cu concursul Curții de conturi pentru nerespectarea ordinului.
Justificarea pe care o furnizează guvernanții pentru o asemenea aberație este dorința de a vinde Europei un fals : încadrarea deficitului bugetar în ținta de 3% pe considerentul unor venituri bugetare în creștere, rezultate dintr-o „înțeleaptă” politică economică. În realitate, cheltuielile aiurea nu se opresc, dar presupusele surse de alimentare a unor programe plurianuale ale companiilor și regiilor naționale sunt sugrumate.
Prețul ? Companiile de stat, regiile cu capital de stat, atât de dragi amatorilor de populism și naționalism apropiați partidului de guvernământ, rămân fără fondurile proprii necesare îndeplinirii programelor de investiții și dezvoltare, perspectiva locurilor de muncă și a salariilor celor care lucrează acolo devine incertă și contractele noi sunt, la rândul lor, puse sub semnul întrebării. Căci nu vor mai putea fi executate fără ajustările tehnologice necesare.
Desigur, este dreptul proprietarului să dispună de banii câștigați prin explatarea bunurilor proprii, dar doar un proprietar dezinteresat de viitor pune conștient bețe în roate dezvoltărilor ulterioare. Mai ales pentru acele unități economice care nu sunt beneficiari de credite bugetare și nici nu-și datorează capitalul guvernărilor recente.
Un guvern al cărui joc cu societatea este fiscalitatea discreționară are puține șanse să devină un partener credibil pentru viitoarea provocare a asumării președinției rotative a Uniunii Europene, mai ales pentru contribuția pe care ar trebui să și-o aducă la armonizarea politicilor fiscale în Europa și la respectarea unor obiective bugetare pe termen mediu (acel temut și neînțeles MTO), în consens cu ceilalți parteneri din Uniune.
Februarie 2018