SUSPICIUNI ȘI CUTEZANȚĂ
În acest al doilea deceniu al secolului 21, lumea financiară se întâlnește, probabil, cu una din cele mai profunde mutații ale istoriei sale. Procesul se poate asimila cu restructurarea industrială de la finele secolului trecut: suntem contemporani unei restructurări bancare față de care mărimea rezistenței este dată nu doar de grija acționarilor pentru profit, ci și de percepția autorităților de supraveghere privitoare la presupusul atac asupra pilonilor stabilității financiare. Acum nu asistăm doar la o schimbare a practicilor sau la introducerea de instrumente noi de plasament, investiții sau economisire, care s-au dezvoltat și sofisticat în timp, ci la o adevărată punere sub semnul schimbării a principiilor reprezentative pentru interpretarea riscului, a pragurilor de încredere, pentru controlul operațiunilor și reglementărilor. Confruntarea băncilor cu tehnologiile noi, în condiții de rezistență la șocuri, cuprinde exploatarea informațiilor extrase din datele colectate de bancă, necesitatea de a controla algoritmii care folosesc datele respective, precum și necesitatea ajustării profesiei de bancher, cu un accent mai intens pus pe competențele țintite. Dacă am încerca să localizăm în timp momentul când lumea și-a schimbat cursul, abandonând vechiul și îmbrățișând noul, acela este pandemia de coronavirus, care, prin telemuncă, a favorizat nu doar apariția noilor actori, a noilor profesii, ci și ale obiceiurilor de plată sau economisire.
Fintech, bunăoară, nu poate fi asemuit cu o simplă inovație financiară, deoarece pune într-o nouă lumină rolul social al profesiei de intermediere financiară, după cum “flash trading-ul” susținut de blockchain repune algoritmurile matematicii în ordinea preferată a libertății de alegere a oamenilor care au cunoscut, după tragedia de Hiroshima și Nagasaki, cele mai perverse forme de supraveghere și control ale libertăților. „Big data is the new oil” (The Economist, 6 mai 2017), este expresia care traduce cât se poate de sintetic efectul pe care digitalizarea îl aduce în economie și societate. Dar Fintech-ul este mai mult decât digitalizare, pentru că el pune în legătură – pe o platformă de intermediere – furnizorii de servicii cu consumatorii, în condiții de quasi-instantaneitate și cu costuri apropiate de derizoriu, comparativ cu cele ale băncilor. O aproximație a transformării cu care Fintech presează băncile universale poate fi modificarea pieței taximetriei prin apariția serviciilor de tip uber (mai repede, mai simplu, mai curat, fără back-office).
Putem asemui băncile cu o oglindă a societății: ele se pliază la cerințele acesteia și îi reflectă disfuncțiile (de exemplu eșecul în combaterea terorismului sau în controlul migrației). De aceea, multe din investițiile făcute de bănci în sistemele informatice reprezintă încă, din punct de vedere bilanțier, costuri, care nu vor fi șterse decât odată cu creșterea pregnanței IoT (internetul lucrurilor)[1] la nivelul societăților, care se confruntă cu problema acceptării unor alte forme ale libertăților.
Băncile sunt, cu mult înaintea industriei, cele care au investit cel mai mult în sistemele informatice, atât din motive de siguranță, cât și pentru cunoașterea clientelei și respectarea cerințelor de împiedicare a spălării banilor și finanțare a terorismului. Datele pe care băncile le dețin sunt, deocamdată, într-o măsură insuficientă folosite pentru a face ca afacerile să se încheie mai repede și costurile să scadă. Depozitul de date pe care băncile îl au le califică să-și păstreze, cu ajutorul inteligenței artificiale și tehnicilor de machine learning (învățare automată), poziția de lider al pieței intermedierii financiare, dar aceasta numai cu condiția ca toate reglementările de supraveghere a pieței să iasă din logica unei etape depășite din punct de vedere tehnologic. Este firesc ca algoritmii folosiți de inteligența artificială să fie lipsiți de subiectivitate, ca și de orice intervenție de sus în jos în luarea deciziei, mai ales că aceștia vor diminua substanțial apetitul pentru exaltarea cauzalității (un hobby al statisticienilor), care va fi înlocuită de soliditatea corelațiilor, ce fac lucrurile posibile.
Apariția bitcoin (prima „monedă” dematerializată) și a altor cripto-active este doar vârful aisbergului care amenință credința curentă despre monedele de referință, în care încrederea publicului scade treptat, pe măsură ce politicile monetare din spatele lor caută să-și scuze performanța scăzută cu eufemisme care trimit mereu la „ingerințele neconvenționale”. Deși sunt numeroase cazurile, îl invoc pe cel al Germaniei, recunoscută pentru rigurozitatea sa în domeniul protecției consumatorilor de servicii financiare, cât și în privința sustenabilității instituțiilor active pe piața financiară: recunoașterea cripto-token-urilor ca formă eficace de finanțare a start-up-urilor și întreprinderilor mici și mijlocii a condus Autoritatea federală de supraveghere financiară (BaFin) să autorizeze băncile pentru a întreprinde operațiuni de custodie, administrare și transfer cu cripto active pentru clienți, și societățile de investiții financiare (ale căror fonduri totale sunt estimate la 1.800 miliarde dolari) să poată oferi instrumente de plasament care să includă cripto active în limita a 20% din valoare.
Avansul tehnologic indus de societăți fără nicio legătură cu statul devine mai credibil decât autoritatea acestuia din urmă. Ca orice noutate, criptoactivele au fost primele care au folosit DLT-ul și blockchain-ul, pe lângă intermedierea plăților sau investiții făcând-și loc un important volum de tranzacții calificabile de uzanțele bancare drept spălare de bani sau finanțări ale terorismului. Acestea au făcut necesară declanșarea unui proces la nivel internațional pentru căutarea unor canale performante de control al tranzacțiilor cu criptoactive. În timp ce scopurile reglementării sunt comune de o parte și de alta a Atlanticului, fiind legate, pe de o parte de elementele de îngrijorare sus-menționate, iar pe de alta de dorința de a fiscaliza un volum în creștere de operațiuni financiare, represiunea periodică a intermedierii de cripto active în China este legată în primul rând de protecția sistemului centralizat de plăți și a controlului, prin acesta, a tranzacțiilor.
Într-o lume în care concurența polimorfă a impus viteza ofertei câștigătoare - adesea înfrânată de birocrația ascunsă sub pretenția prudențialității - a devenit necesară găsirea de soluții mai rapide decât “ cele de a doua zi”, astfel încât apariția și răspândirea reprezentării virtuale a valorii au devenit atât o promisiune pentru finanțele viitorului, dar și cel mai destabilizator factor pentru felul în care percepem azi imaginea finanțelor.
În primii 8 ani după criza financiară declanșată în 2008, la nivel european au fost introduse 42 de directive pentru a întări soliditatea sistemului bancar, inclusiv pentru ca băncile să-și crească fondurile proprii. Desigur, măsurile au fost justificate și ele au dat sistemului bancar o mai mare încredere. Dar, nu doar rata rentabilității capitalului s-a diminuat, ci și costul creditării a crescut, precum și durata aprobării cererilor. Multiplicarea acestor cerințe a deschis calea Fintech-urilor și a crowdfounding-ului, unde din puțin câte puțin s-au acumulat resurse pentru investiții în proiecte mai mici, sau pentru a plasa economii puține (cu risc neînsemnat) care asociate altora de același fel dezvoltă o piață paralelă a economisirii și creditării.
Evoluțiile paralele cu acțiunile băncilor, pentru continuitatea finanțării economiei, suscită o coerență a cadrului de reglementare cu principiile pieței unice. Deocamdată consemnăm preocuparea organismelor europene pentru a crea reguli comune și universal valabile, indiferent de apartenența sau nu a statelor membre la zona Euro. Este un fapt dovedit că așa cum finanțările bancare transfrontaliere au asigurat firmelor cel mai bun acces la finanțare, la fel se petrece în sfera finanțărilor prin Fintech-uri, astfel încât reglementările naționale trebuie să fie capabile să nu împiedice afacerile și să fie nu doar concordante cu normele pan-europene, ci și necontradictorii între ele. Piața va determina ca dreptul bazat pe normative naționale stufoase din diverse legislații naționale să facă mai mult loc abordărilor de tip european, bazate pe reglementarea principiilor, mai pragmatice, și care cere instituțiilor financiare să favorizeze analiza dinamică a riscurilor în stabilirea precauțiilor față de clientelă.
Dezvoltarea tehnicilor și mijloacelor de finanțare se acordă mai mult ca niciodată cu vârsta clientelei: în timp ce încă mulți din conducătorii instituțiilor financiar-bancare aparțin generației baby-boomer, care sunt capătul de linie al sistemului vertical al organizării instituționale, clienții aparțin copleșitor generațiilor Y și Z, care favorizează cunoașterea deplină și instantanee a factorilor de influență a deciziei în regim orizontal și care nu acordă nicio atenție surselor tradiționale de informare (tv, tipărituri), ci comunicării instantanee și globale prin suportul social media. Baby-boomerii sunt contemporani cu apariția internetului, care la vârsta deplinei lor maturități număra 1.000 calculatoare în rețea (1984), în timp ce milenialii (Y) și cei din generația Z sunt înconjurați de un număr aproximat între 30 și 50 miliarde de diverse aparate IT interconectate global. Între aceste generații își face loc un câmp plin de suspiciuni, pe de o parte, și de cutezanță pe da alta. Întreprinzătorii de azi au auzit despre pericolul inflației, al deprecierii cursului de schimb, pe care le circumscriu politicilor baby-boomerilor, dar pe care ei nu doresc să le continue. Tocmai de aceea, înainte de a respinge cripto activele ca mijloc de refugiu, de tezaurizare sau de plată și investiții, se cuvine să observăm că valoarea lor nu este erodată de inflație. Reținerea față de circulația lor pe o piață sau alta este dată de întârzierea autorităților naționale în actualizarea legislației de control al spălării banilor și finanțarea operațiunilor de terorism.
Transformarea industriei bancare și a relației bancă – client va fi scumpă și va dura mai mult decât efectul vitezei cu care Fintech-urile și blockchain-ul se vor extinde. Din păcate, în pofida masivelor investiții în securitatea cibernetică, spațiul public abundă de atenționări din partea băncilor referitoare la multiplicarea formelor de hackering la care ele și clienții lor sunt vulnerabili, tot așa după cum dimensiunea fenomenului s-a globalizat, ceea ce face oamenii să aibă o doză relativ ridicată de neîncredere în mobile banking și în siguranța depozitelor. Acest pericol transcende spațiul național și atacurile cibernetice pot fi cu greu presupuse că vizează simplii clienți, când efectele lor sunt resimțite la nivelul instituțiilor centrale ale statului sau care sunt dedicate funcționării economiei sau sistemului medical. Depășirea acestui impas solicită colaborare internațională și inter-instituțională, asumate cu răspundere politică.
______________________
[1] În 1991 am vizitat, la Osaka, actuala Panasonic Corporation, pe atunci Matsushita Electric Co., ocazie cu care am văzut o frântură din viitor: de la biroul său omul comanda funcționarea casei inteligente și pregătirea ei pentru primirea oaspeților. Azi, aceste lucruri ni se par banale și făcând parte din cotidian.
Iulie 2021