INCERTITUDINI
Anul 2020 aduce un mare număr de incertitudini pentru România, determinate de suprapunerea mai multor necunoscute politice, care vor avea impact imediat asupra mersului economiei. În primul rând alegerile locale de la jumătatea anului și cele parlamentare de la sfârșitul lui suscită un dereglaj ciclic al cheltuielilor publice, întâlnit în toate alegerile precedente din România. În al doilea rând, guvernul liberal a pornit la drum cu stângul, afișând o politică cu opțiuni de durată pentru un mandat scurt. Aceasta va conduce fie la abandonarea unora din obiectivele anunțate, sau va genera disfuncționalități la nivelul cheltuielilor publice și pe piața muncii. Formula „îndreptăm în scurt timp ceea ce s-a deteriorat în ani” este ambițioasă, dar nu în mod necesar acest lucru va fi și posibil.
Pe de altă parte, raportul politicii guvernamentale cu politica monetară a băncii centrale suscită nevoia unor clarificări de conduită în privința opțiunii celor două pentru anti-ciclicitate. Ultimii doi ani nu au convins că prin menținerea neschimbată și la un nivel scăzut a dobânzii de politică monetară (care a facilitat sectorului public poziția de prim debitor) banca centrală a avut o atitudine anti-ciclică, declarațiile reprezentanților săi nefiind susținute de fapte. Banca centrală consumă acum din propriul capital de credibilitate, ceea ce împietează asupra percepțiilor pe termen mediu ale ratingului României.
O preocupare importantă pentru guvernanți ar trebui să o reprezinte nu atât căutarea reducerii cu câteva sutimi de puncte procentuale a deficitului bugetar, prin mijloacele tradiționale ale tăierilor, ci redefinirea pe fond a rolului finanțelor publice. Este rușinos și contraproductiv că la trei decenii de economie de piață finanțele publice au rămas tributare funcției de control în economie (un atribut al economiei de comandă) în detrimentul celei de redistribuire pentru asigurarea macro echilibrului, văzut ca secundar. În mod normal, o doctrină liberală ar trebui să apeleze la funcțiile care să protejeze libertatea pieței și prin ea să asigure cadrul din care diferitele categorii sociale să-și tragă drepturile. Numărul extrem de mare al lucrătorilor din sectorul public, purtători sau nu de uniformă, face din sistemul economic românesc unul puțin deschis mobilității de pe piața muncii, ceea ce face ca guvernul să devină captiv al drepturilor și așteptărilor categoriilor de salariați proprii, în detrimentul îndreptării unei atenții mai mari către finanțarea obiectivelor de investiții de interes național, precum infrastructura de transport, necesară sectorului privat și cetățenilor, plătitori de taxe și impozite. Dar, desigur, nerealizările vor fi trecute la capitolul timpului scurt. Oamenii știu să cântărească afirmațiile de tipul „de acum vom face schimbarea” și nu se vor mulțumi doar cu înlocuirea unei culori politice cu alta, cum a lăsat să se întrevadă euforia acelora care se pricep doar la rostogoliri de cuvinte.
Rezultatele decepționante ale testelor PISA și necalificarea niciunui proiect românesc de cercetare pentru finanțare europeană traduc în modul cel mai dur absența preocupărilor finanțelor publice ale ultimilor ani pentru educație și cercetare. Către aceste domenii trebuie îndreptată atenția, chiar dacă guvernul de tranziție doar deschide drumul, dar această nevoie nu trebuie amânată și nici soluționată cu paliative ale căror efecte se epuizează rapid, precum impozitarea progresivă sau revizuirea pensiilor într-o manieră care să nu deranjeze prea mult pe cei din categoria pensiilor speciale. Ar fi, probabil, mai echitabil dacă acele categorii de angajați, care aspiră la un regim special de pensii, și-ar finanța excedentul superior contributivității generale din cotizații proprii, în cadrul unui sistem similar funcționării pilonului III și nu prin transfer de la fondurile colectate strict pe baza contributivității.
De câțiva ani buni, evoluția prețurilor de consum în România nu validează ambiția de țintire a inflației și încercările de ținere în frâu a deprecierii leului sunt menite să compenseze pierderile cauzate mereu de factorul extern sau condițiile climatice. Dacă cursul de schimb al leului față de euro a scăzut mai puțin, în schimb deprecierea față de dolar a fost accentuată în ultimii doi ani și asta a contribuit direct la deficitul plăților curente, dat fiind că importurile din China, cele de petrol și gaze naturale, sunt plătite cu dolari. Pe de altă parte, avuția financiară a populației se depreciază, mai ales cea depusă în bănci unde dobânzile la depozite au încetat să mai fie atractive. Mulți oameni încearcă să se protejeze investind în bunuri de consum sau pe piața imobiliară, pentru a nu pierde și mai mult. Piața românească le oferă mai puține posibilități de plasament, ceea ce, pe de o parte, face ca deficitul comercial să crească, iar, pe de altă parte, menține la un nivel scăzut cultura investițională.
Pentru a câștiga alegerile locale și pe cele generale, PNL-ul și aliații săi trebuie, într-un timp scurt, nu doar să declare ci să demonstreze populației că duc o altfel de politică decât PSD-ul. De prea multe cicluri electorale alegerile au fost câștigate prin vot negativ, ceea ce a și creat câștigătorilor posibilitatea de a duce politici îndepărtate de propriile convingeri. Într-o societate unde individualismul stă deasupra solidarității, rețetele PSD-ului nu au, în mod natural, căutare. PNL-ul, însă, absent de pe scena guvernării prea mult timp, trebuie să dovedească că nu cade în capcana naționalismului ieftin și că are inteligența și ambiția unei integrări care să răsplătească România în Uniunea Europeană.
PNL-ul și-a început guvernarea sub auspicii nu tocmai generoase, dat fiind verdictul dat de S&P pe baza moștenirii lăsate de guvernarea anterioară a PSD. Corectarea situației nu trebuie să fie doar o opțiune de doctrină pură. În prezent nici un curent politic nu mai poate fi înghesuit în canoanele strâmte ale unor teze puriste, ortodoxe. Lumea s-a schimbat, mai ales Europa, unde Uniunea așază preocuparea pentru social între pilonii de bază ai existenței sale. Altfel spus, guvernarea liberală nu trebuie să-și compromită șansele continuității prin sacrificarea socialului de dragul aplicării grăbite a unor măsuri ortodoxe în economie. Răul se vindecă încet și cu un tratament pe care organismul social îl poate accepta. A doua încercare derivă din încetinirea activității economice, și mai ales industriale, din Europa și implicit a comenzilor realizate în România pentru o serie de activități în care societățile producătoare românești sunt integrate.
Din punct de vedere politic, este previzibil ca în Parlament sprijinul pentru PNL, din partea formațiunilor care l-au ajutat să treacă moțiunea de cenzură să fie fragil și condiționat. PSD nu este interesat de alegeri anticipate, dat fiind că refacerea forțelor după înfrângerea din Parlament și alegerile pentru Președinte ia timp și este nevoie de o întreagă schimbare a garniturii, după ce mai toate figurile din primul pluton și-au epuizat atractivitatea. Procesul legislativ va fi, în consecință, lent și cu compromisuri care nu vor ajuta funcționarea normală și de lungă durată a noilor acte normative. Formula ordonanțelor de urgență, puțin democratică și criticată din opoziție de PNL, va fi întâmpinată cu rezistență și probabile contestații la Curtea constituțională. În altă ordine de idei, PNL nu poate continua să aibă lupta anti-PSD drept cap compas al politicii sale. Decredibilizarea PSD se va realiza odată cu succesul politicii liberalilor, acceptată de populația cu drept de vot. Cetățenii așteaptă soluții la noianul de probleme pe lângă care PSD a trecut cu detașare și doar rezolvarea lor va da încredere în cei aflați la guvernare.
Un subiect greu îl va reprezenta acomodarea ministerelor liberalilor cu agenda noii Comisii Europene, în anul ce precede începerea unui nou exercițiu bugetar al Uniunii. Europa este angajată în direcții care nu sunt tocmai împărtășite de România (preocuparea pentru mediu, contenciosul comercial cu SUA, atitudinea față de politica europeană de apărare, relațiile încordate cu Turcia, consolidarea uniunii bancare, fiind printre cele din prim planul discuțiilor dintre partenerii europeni). La masa discuțiilor pe asemenea teme sunt așteptați să se așeze oameni care au capacitatea să inspire celorlalți încredere că țara lor este un partener activ și nu doar prezent, ca până acum.
Nici viața și nici oamenii nu mai doresc să aștepte ca executivul și politicienii români să mai amâne măsurile legislative și instituționale pentru ca statul de drept să devină o realitate necontestată. Cum va putea guvernul să răspundă unui deziderat legitim, confruntat cu un Parlament cvasi-ostil și preocupat de cele două runde de alegeri, este o mare necunoscută, dar asta va atârna greu în bilanțul semestrial și anual al guvernanților, a căror siguranță de sine se poate frânge. Actul guvernării nu este selectiv, el nu se poate face în salturi înainte și înapoi și nici presupunând că răbdarea publicului este nemărginită.
Anul 2020 va fi un test major pentru politica românească. Privind în jurul nostru este evident că partidele tradiționale și-au pierdut pe rând încrederea și că oamenii doresc o viață politică și instrumente de a fi pusă în aplicare, în consens cu timpul. România a rămas, până în prezent, codașă la transformarea spectrului politic, dar alegerile generale de la sfârșitul anului 2020, al căror rezultat depinde mai mult de generațiile născute după 1989, vor sancționa formațiunile care nu au înțeles că nu mai poate fi continuat drumul promisiunilor de soluții la cerințele de azi cu tacticile de ieri.
Decembrie 2019