2019: SPRE O REFORMĂ A STATULUI
Protestele purtătorilor de veste galbene exprimă necesitatea unor schimbări adânci ale modului în care cei mai mulți ne-am obișnuit să percepem democrația, ca pe o cale de delegare către câțiva a dreptului de exprimare liberă a voinței proprii, cu speranța că promisiunile celor (puțini) aleși adună aspirațiile majorității.
Principiile pe care se întemeiază funcționarea democrațiilor reprezentative datează din epoca unei cunoașteri limitate, mediate și întârziate a faptelor de către majoritatea populației, în timp ce etapa prezentă a existenței majorității este definitiv tributară cunoașterii în timp real a realității, ceea ce împinge către o cerere legitimă a trecerii la democrația participativă. Spre deosebire de antici (vezi Cicero – Republica), care au asimilat poporul cu ansamblul celor care trebuie să recunoască principiile dreptului, prezentul face ca însuși poporul să fie cel care creează principiile dreptului. Cred că înaintarea spre reformarea statului democratic în sensul creșterii caractreului participativ al democrației este de neoprit.
De fapt, societatea constată că durata unui ciclu electoral, în general de câte 4 ani, este prea lungă pentru a-i sancționa pe administratorii temporari ai puterii, dacă nu își îndeplinesc promisiunile și nu sunt capabili să-și actualizeze politicile, prin legitimare populară, în funcție de evenimentele interne și internaționale, de faza ciclului economiei sau de nevoia unei consonanțe între obiectivele asumate pe plan multilateral și constrângerile interne.
Sunt convins că un sondaj la nivelul populației Uniunii Europene ar da rezultate favorabile în privința nevoii de protecție a mediului, a măsurilor de siguranță a cetățenilor sau a păstrării unei discipline bugetare care să asigure un nivel de trai corelat cu rezultatele muncii și o protecție socială care să respecte demnitatea umană și, în același timp, să nu pericliteze bunăstarea generațiilor viitoare. Mai mult, dacă Europa ar face pași mai hotărâți în direcția convergenței de ansamblu și nu doar pe plan economic, probabil că solidaritatea popoarelor ei ar da impulsuri pozitive birocrației politice și tehnice din organismele europene și cele naționale.
Se împlinesc 20 de ani de la instituirea monedei unice europene. La jumătatea acestui termen i-am văzut, la Frankfurt, pe cei doi temerari, Helmut Schmidt (centru-stânga) și Valéry Giscard d'Estaing (centru-drepata), care au avut curajul să facă din Euro a doua monedă de rezervă și de plată a lumii, la suficient de mică distanță față de dolarul american, astfel încât lumea întreagă să se poată bucura de un echilibru mai bun. De acum două decenii, cei care sapă la rădăcina Euro se înmulțesc, ignorând evidența solidității monedei europene și rezultatelor de stabilitate economică pe care le-a adus țărilor participante. Aș putea spune că de atunci Uniunea Europeană nu a mai avut cutezanța să facă pași la fel de însemnați pentru popoarele ei și asta a încurajat oponenții săi din Est și din Vest să facă noi breșe în solidaritatea europeană.
Ne aflăm la o intersecție de drumuri, determinată de realitatea unei neîncrederi în creștere a populației în formațiunile politice. Protestele vestelor galbene franceze față de noianul taxelor și beneficiilor aleșilor, ale maghiarilor față de legea „sclaviei”, ale sârbilor față de corupția guvernamentală, ale românilor față de batjocorirea legilor justiției sau ale polonezilor față de atacul puterii asupra statului de drept, arată că sistemul democrației reprezentative își epuizează cu rapiditate capacitatea de a acționa în folosul populației.
Pe de o parte, acest sistem este viciat de credința greșită a majorității partidelor câștigătoare în alegeri că își datorează victoria propriei platforme electorale, în loc să înțeleagă că votul dat lor poate fi, mai degrabă, și unul negativ față de contracandite și mai ales față de precedenți. Pe de altă parte, este o flagrantă înșelătorie să se erijeze în exponenți ai voinței majorității, atâta timp cât procentul celor cu drept de vot, care și-l și exprimă, este în scădere pronunțată peste tot, și doar rareori prezența la urne trece de 50%.
Faptul că perioada tradiționalismului în politică este pe sfârșite poate fi ușor dovedit de tendința scăderii încrederii populației în partidele constituite după principiul reprezentării intereselor anumitor clase sociale (social-democrații, socialiștii, creștin-democrații, conservatorii, liberalii), ceea ce și face ca în jumătate din statele membre ale Uniunii Europene puterea politică să fie dependentă de coaliții minoritare, cu un ridicat grad de potențială instabilitate, mai ales acolo unde sprijinul parlamentar al formațiunii principale este condiționat de formațiuni radicale. Acest lucru exprimă realitatea etapei actuale, în care cercul votanților este format pe criteriile noilor profesiuni și culturii urbane, care nasc oamenilor așteptări de cu totul alt tip, inclusiv în ceea ce privește sistemul electoral și răspunderea politică a aleșilor în fața cetățenilor și nu doar a partidelor.
În timp ce majoritatea populației a devenit conștientă de necorelări, de faptul că între promisiuni electorale și rezultate se cască o prăpastie tot mai mare, politicienii se dovedesc incapabili să propună soluții compatibile cu cerințele realității. Așa se explică solicitarea populară pentru lărgirea democrației participative și pentru o reconstrucție a întregului spectru politic, îmbrățișată de tot mai mulți oameni care își exprimă solidaritatea prin manifestări spontane benefiind de suportul logistic al social-media, chiar dacă o parte a acesteia este parazitată de arsenalul războiului hibrid. Aceste manifestări nu au în spate o formațiune politică, nici lideri și nu aspiră să devină ceea ce disprețuiesc - formațiuni politice.
Franța, leagănul revoluțiilor democratice continentale și inspiratoarea libertăților și drepturilor omului, este cea care va face în 2019 primul pas concret, instituționalizat pentru un dialog real și cuprinzător al puterii cu societatea, cu cetățenii. Aceasta se va petrece concomitent cu pregătirea alegerilor pentru un nou parlament european, în primăvară. Acumularea unui număr de tensiuni la nivel național, precum cele derivate din porțile deschise către imigranți și manifestările de terorism care au lovit în mai toate centrele simbol ale Europei, interpretarea discreționară a dreptului european de către lideri autocrați, folosirea globalizării drept amenințare a suveranității, conduc, în lipsa unei atitudini comune a centrului european, către un refugiu al electoratului spre dreapta și extrema drepată. Potivit Politico, alianța popularilor și cea a social democraților ar putea pierde în jur de 100 de locuri față de compoziția actuală, principalii câștigători fiind partidele de extremă drepată și stângă, ceea ce va constitui o puternică frână în calea înaintării spre o Europă mai coerentă și mai unită, cu consecințe imediate asupra obiectivelor necesare de întărire, în beneficiul cetățenilor, a Uniunii Bancare și a politicii comune de apărare și securitate, mai ales post-Brexit.
Va fi un drum care solicită responsabilitatea tuturor acelora care cred în democrație și vor nu doar să o apere, ci și să o dezvolte. Va fi un drum greu deoarece cu lideri politici incapabili să desfășoare drapelul european, cetățenii Europei tind să se refugieze sub stindardele naționale. Asta face necesar un proces concomitent de consolidare pe plan politic a Europei și de reconstrucție a suprastructurii politice din statele membre.
Ianuarie 2019