Perpetua nepăsare
Lângă București a crescut, în timp, dintr-o comună fără noimă, o localitate caracterizată printr-un dinamism ridicat al pieței imobiliare și o expansiune de invidiat a ofertei de servicii comerciale. Marile lanțuri alimentare sunt la fel de prezente ca și farmaciile. Un semnal de atenție la cât mănânci și la cât bei! Nu cred că greșesc afirmând că spațiul comercial pe locuitor este cel mai ridicat din România, afișând o ofertă a celor mai căutate mărci. Nu știu nici câte localități de dimensiunea acesteia au 19 restaurante sau două stații de aprovizionare cu combustibil, în timp ce prin altele treci cu mașina cu inima strânsă să nu cumva să ai nevoie de alimentare (inclusiv prin alte țări).
S-au adunat aici oameni care au o situație a veniturilor vizibil peste media națională (lucru pe care îl poți ușor aproxima privind categoria autoturismelor care se înghesuie la intrarea și ieșirea din localitate) care sunt deopotrivă consumatori, plătitori de impozite și taxe locale, și care își transportă zilnic copii la grădinițe și școli particulare. Este foarte vizibil că populația localnică de acum două decenii a devenit minoritară și că cei mai mulți dintre bucureștenii care și-au părăsit apartamentele cu ferestrele îndreptate spre poluare pentru viața lângă pădure, nu simt că aparțin localității care îi găzduiește. De aici, probabil, unda de indiferență – afișată la exterior - la ce se întâmplă rău în jurul lor sau nu le satisface așteptările. Foarte probabil că această stare nu este străină de disproporția acelora care – conform limitărilor legii actuale, neavând înregistrată reședința în localitatea cu pricina, – nu au drept de vot la alegerile locale, comparativ cu numărul celor admiși pe listele electorale. Probabil că oamenii s-ar simți mai implicați, mai responsabili, dacă în schimbul taxelor și impozitelor locale pe care le plătesc Primăriei an de an ar putea să-și spună părerea despre modul în care este gestionată localitatea.
Fiind așezată în buza celui mai aglomerat segment din drumul național cu cel mai ridicat trafic, șoseaua care străbate localitatea a devenit, cu singurul fir pe sens pe care îl are, neîncăpătoare pentru mulțimea basculantelor, camioanelor de mare tonaj, autoturismelor și autobuzelor (comparabilă cu densitatea unui fir al traficului dintre Piața Presei Libere și Arcul de Triumf). Nici Primăria locală, nici Consiliul Județean nu dau, de ani buni, niciun semn de preocupare pentru sistematizarea traficului, sub o formă cât de mică (semaforizare, limitări de viteză, iluminarea adecvată a străzilor și mai ales a intersecțiilor etc.). Măcar un sistem de taxare a traficului greu, o limitare a admiterii tonajului maxim și a orarului ar putea fi avute în vedere, inclusiv pentru ca sumele astfel obținute să poată fi utilizate pentru construirea de trotuare pietonale sau amenajarea corespunzătoare a drumului de pe lângă pădure, a cărui atracție – vecinătatea cu pădurea, căprioarele și iepurii – scade pe măsura creșterii numărului împătimiților de viteză, care se îmbulzesc spre cotituri fără vizibilitate, dar și fără orice semnalizare rutieră. Probabil că viteza îi scutește pe mulți să privească gunoaiele pe care cei „smart” le aruncă cu nonșalanță oriunde, indiferenți la sănătatea naturii și a celor care ar dori să profite de verdele pădurii sau parfumul florilor de salcâm.
Primarul localității, a cărui auto-suficiență pare să se fi consolidat odată cu creșterea numărului mandatelor colorate în mai toate nuanțele politicii, pare să fi ajuns la ceea ce numim, în mod uzual, limita competenței. Nici Consiliul local nu pare să fie mai breaz, lăsând impresia că membrii săi nu au înțeles că au fost aleși acolo pentru mai mult decât a-i înlocui pe precedenții. În urma lucrărilor de canalizare au rămas, după mai bine de un ciclu electoral, străzi denivelate, cârpite, al căror aspect nu rivalizează decât cu kilometrii de cabluri atârnând de pe stâlpi cu cea mai mare nepăsare. În lipsă de trotuare și semnalizare rutieră, locuitorii au căutat soluții individuale de descurajare a tranzitării în viteză a străzilor din fața casei, apelând la bumpere, instalate după cât de funcțională este „pila” la Primărie.
Probabil că prin diversele obiective ale primăriei este înscris și acela de a face din așezare o localitate cu pretenții europene. Observând ce se petrece în jur, am ajuns să cred că singura identitate europeană este dată de inscripționarea plăcuțelor de înmatriculare ale autovehiculelor, dar pe care nu o pot atribui administrației locale!
Ceea ce scapă cu totul administrației localității este înțelegerea faptului că oamenii, pretutindeni, se raportează tot mai puțin la autoritățile naționale (centrale), în care au din ce în ce mai puțină încredere, dar așteaptă mult mai multă competență, solidaritate și răspundere din partea administrației locale. Am întâlnit deseori afirmația, nu fără temei, că românii nu s-au desprins deplin de centralism. Și cred că nici nu o vor putea face dacă administrațiile locale nu vor înțelege că este timpul ca ele să fie mereu în slujba cetățeanului. Din păcate pe aceste meleaguri mai dăinuie credința că cetățenii sunt subiecți ai administrațiilor locale.
Poate fi altfel? Împărtășesc un anume optimism pentru localitatea despre care vorbesc, deoarece majoritatea celor care au cutezat să lase comoditatea vecinătății cu locul de muncă pentru plăcerea pe care le-o dau culorile și parfumul florilor din grădină sunt tineri, cu o educație predominant universitară, angajați ai companiilor de top din România sau ai startup-urilor. Localitatea poate fi un hub al unei viziuni progresiste pentru relația om-natură-autoritate publică. Peregrinările pentru achiziția unui sprinkler pentru grădină, a unui cadou sau după un platou de sushi pot să-ți ocazioneze întâlnirea cu jurnaliști, realizatori de televiziune, manageri în corporații internaționale, nume respectate din sport sau artă, arhitecți, peisagiști. Dar cred că Primăria nu a găsit calea consultării cu toți aceștia sau o evită pentru că nu are ce să le propună. Subiectele nu lipsesc. Bunăoară, ar putea să înceapă cu nevoia de a asigura o infrastructură pentru viitor, prima condiție a oricărei dezvoltări. Au trecut deja opt luni de la ultimele alegeri locale și, iremediabil, ceasul numără deja clipele rămase până la următoarele.
Ce are mai prețios această localitate? Dintre toate, cred că pe primul loc este pădurea care o străbate și aerul curat pe care îl dă locuitorilor, indiferent de vârstă. Prin alte locuri oamenii plantează copaci, pentru sănătatea lor viitoare, pentru curățenia planetei. Cred că indiferent de proprietarul peticelor de pădure, datoria autorităților locale este să stimuleze conservarea spațiului împădurit și ocrotirea acestuia. Față de prejudiciul pe care oamenii l-au adus, în decenii, plămânului verde din jurul marelui oraș, grija pentru pădure trebuie să fie dovada înțelegerii reconcilierii lor cu natura și cu vietățile ei. Privesc cu revoltă copacii înalți, îmbătrâniți de poluarea și ostilitatea noastră, ale căror ramuri încep să se usuce și mă întreb dacă responsabilii locali au măcar curiozitatea să vadă care este prețul lipsei lor de acțiune. Cu siguranță tinerii părinți ori bunicii ar avea ei înșiși o bucurie mai mare prin plimbarea în aer curat alături de copii, la liziera pădurii, pe care cred că ar prefera-o sedentarismului din locurile de joacă special amenajate. Ideea europeană merge mână în mână cu grija pentru mediu! Ca să devii european nu trebuie doar să declari acest lucru, ci să-l și probezi prin fapte.
Iunie 2021