Digitalizarea și democrația
În ultima lună a anului 2020, Comisia Europeană a avansat un set de propuneri vizând o reformă ambițioasă în direcția reglementării serviciilor digitale, incluzând social media, comerțul online și alte platforme digitale care sunt prezente în Uniunea Europeană. Actele privind serviciile digitale (garantarea unui mediu online sigur și responsabil) și piețele digitale (garantarea unor piețe digitale echitabile și deschise) prevăd instituirea de norme proporționale, care să stimuleze inovarea, creșterea economică și competitivitatea, să faciliteze extinderea platformelor mai mici, a IMM-urilor și a startup-urilor. Ideea conducătoare a celor două acte normative este ca responsabilitățile utilizatorilor, ale platformelor digitale și ale autorităților publice să plaseze cetățenii în centrul atenției. Reglementările propuse vizează protejarea mai mare a consumatorilor și drepturilor lor fundamentale în mediul online, instituirea unui cadru solid și clar pentru transparența și responsabilitatea platformelor online, promovarea inovării, creșterii economice și competitivității în cadrul pieței unice.
Propunerile Comisiei Europene au ca scop să ofere cetățenilor mai multe opțiuni, prețuri mai mici, mai puțină expunere la conținut ilegal și o mai bună protecție a drepturilor lor fundamentale, și societății un mijloc de consolidare a controlului democratic și al supravegherii platformelor digitale, precum și atenuarea riscurilor sistemice, ale manipulării și dezinformării. Cele două reglementări propuse pentru domeniul serviciilor și piețelor online sunt o componentă a Planului de acțiune pentru democrația europeană, însușit ca obiectiv major al actualei Comisii Europene, vizând promovarea unor alegeri libere și corecte, consolidarea libertății mass-mediei, dar și combaterea dezinformării.
Cât de multă nevoie avem de asemenea reglementări? Dorim să trăim într-o lume a libertăților controlate public sau în care partea de agresivitate rău intenționată este blocată de algoritmi? Lumea pare să fi devenit mai conștientă de puterea pe care companiile tehnologiei digitale o poate exercita asupra modelării informației în ultima jumătate de deceniu, când coincidența unor alegeri (Brexit, alegeri prezidențiale și parlamentare) cu izbucnirea pandemiei de coronavirus a făcut loc nu doar unei avalanșe de știri false (fake news), ci și de teorii ale conspiraționismului, susținute fervent de grupări extremiste organizate. S-au creat așa numitele „bule – filtru”, un mediu în care algoritmii expun utilizatorii doar la informațiile care corespund credințelor lor pre-existente (vezi Cambridge Analytica).
Platformele GAFA posedă informații despre viața, familia, posesiunile și cercul de prieteni ai utilizatorilor, deplasările și folosirea timpului liber, convingerile lor religioase și politice într-o măsură care permite deja celor cu intenții rele să exploateze aceste informații în direcția manipulărilor dorite. Deja utilizatorii platformelor sunt supravegheați nu doar pentru ceea ce fac, ci pentru ceea ce sunt. Dacă dorim să căutăm cine sunt cei care ne invadează spațiul privat, atunci răspunsul este mai simplu acum, dar noi înșine acceptăm aceasta cu seninătate. Am descoperit că putem avea mai mulți prieteni pe diverse meridiane, că putem avea acces la noutățile modei sau ale gadgeturilor tehnice, că putem lucra detașați de la distanță într-un program pe care ni-l stabilim noi înșine, că putem dialoga pe plan profesional cu cei de la antipozi, și chiar că globalizarea ne-a adus o mulțime de lucruri bune. Problema nu este în primul rând legată de ce doresc patronii acestor giganți ai comunicației digitale, ci de cât de vulnerabile sunt platformele respective la furtul de date personale, de identitate, în scopuri de șantaj, extorcare, manipulare, conspirație.
Parcursul unui an de pandemie a epuizat capacitatea oamenilor de a consimți la deciziile autorităților. Inclusiv din cauza ezitărilor acestora (în economie politicile „stop and go” sunt asimilate întotdeauna cu calea spre eșec) și pentru că alegerea între o economie funcțională și o sănătate publică riguroasă le-a lăsat o marjă de acțiune restrânsă, în care singura strategie aleasă a fost cea de acomodare la evoluțiile incerte și complexe ale dinamicii epidemiei. Astfel, limitarea chiar temporară a unor libertăți individuale, a determinat mulți oameni să fraternizeze cu acele platforme de social media care le-au întărit neîncrederea față de alegerea măsurilor de stăvilire a pandemiei.
Pe fondul absenței dialogului cu societatea civilă a crescut sentimentul îndoielilor față de legitimitatea acțiunii publice, care a condus la slăbirea coeziunii naționale în circumstanțe când ea este necesară. În cele mai multe state care au o îndelungată tradiție democratică, în loc ca tehnologia să fi fost în fruntea efortului de coalizare a strădaniilor de înfrângere a virusului, au ieșit la iveală limitele „statocrației” (deciziilor luate pe baza opțiunilor alese de suprastructura instituționalizată), ceea ce era deja înțeles public doar ca frână a soluțiilor, ca frână a înlocuirii a ceea ce nu mai are viitor pentru a păstra ce știau și a le proteja statutul. În schimb, tehnologia comunicațiilor a fost capturată de cei a căror legitimitate este lipsită de validare de către întregul societății (ex. formațiuni politice a căror cotă de reprezentare este umflată prin absenteismul majoritar al alegătorilor de la vot). Cum putem traduce absenteismul, altfel decât prin neîncrederea pe care cetățenii o au în cei presupuși să fie responsabili ai statului și structurile lor instituționale? Dialogul partidelor cu cetățenii se oprește brusc după campaniile electorale și interesul public devine mai puțin vizibil, cedând locul interesului personal sau celui de partid. Altfel spus, nu există doar o neîncredere a oamenilor în stat, ci și o desconsiderare a multora dintre cei care vorbesc în numele statului față de cetățeni.
Platformele digitale online joacă deja un rol central în viața cetățenilor și firmelor, astfel încât și-au crescut fundamental rolul în societate și în funcționarea democrației. Deja ele sunt cu mult mai influente în opinia publică decât televiziunile sau presa scrisă. Opțiunea individuală de a-ți începe ziua cu noutățile de pe Google, MSN sau Apple + este încurajată în primul rând de libertatea de a-ți preselecta ceea ce îți este de interes și, într-o mare măsură, de libertatea de a face judecăți proprii, în locul atitudinilor pe care televiziunile se ambiționează să ți le inculce. Lumea comunicațiilor digitale de astăzi a devenit deja aglomerată și este nevoie să se pună ordine în haos., așa cum traficul pe străzi a fost semaforizat, așa cum oamenii au ales să încurajeze circulația mașinilor nepoluante. Între om și stat, mai ales în cazul statelor autoritare și autarhice, internetul și platformele de comunicații digitale duc o luptă pentru acces la cunoaștere sinonimă cu drepturile fundamentale ale omului. După cum am văzut în recentele evoluții din Myanmar, accesul la internet poate fi suprimat, sau în alte locuri conținutul accesibil este limitat doar la cultul personalității. Dar asta nu are cum să schimbe credința oamenilor că adevărul le este ascuns cu rea voință.
Ordinea în haos trebuie înțeleasă ca fiind un pas spre protejarea drepturilor și libertăților fundamentale, spre prevenirea terorismului, urii de rasă, a contrafacerilor comerciale și de credință, a conspirațiilor clădite pe răzbunare.
Februarie 2021