Conservatorismul redivivus
Este, oare, surprinzător faptul că, la un secol de la încheierea primului război mondial, în Europa, dar și în America, dominanta opțiunilor politice este cea conservatoare ? Dezamăgiți de un sumum de întâmplări, dar și de lipsa de viziune a liderilor politici, oamenii se îndepărtează de orice angajament internațional, de răspunderea colectivă, pentru a se replia în interiorul granițelor și către instituțiile naționale.
Fără a fi retrograd, conservatorismul exprimă mai degrabă atitudinea sau tendința de refuz, de rezistență la schimbare și asocierea stării de siguranță cu valorile și structurile imuabile. Conservatorismul este circumspect sau pesimist față de noutate și invocă apelul la prudență. Sociologul canadian Mathieu Bock-Côté (Le Nouveau Régime : essais sur les enjeux démocratiques actuels, 2017) definește conservatorismul actual ca pe o filozofie a înrădăcinării, care, exploatând decepția falselor promisiuni, îndeamnă la teamă sau, cel puțin, la reținere față de ceea ce este modern sau străin. Cei care îmbrățișează conservatorismul se apropie de extrema dreaptă, inclusiv prin islamofobia care amintește de manifestările de antisemitism, sau prin îmbrățișarea negoțului cu Credința sub pretextul apărării familiei tradiționale, sau al împotrivirii față de întreruperea voluntară de sarcină.
Lumea, cel puțin Europa, a cunoscut cea mai lungă perioadă de pace într-un sistem deschis, pro-globalizare, care i-a adus o siguranță nemaiîntâlnită în istorie și care a făcut posibilă o creștere substanțială a veniturilor, locurilor de muncă și bunăstării, toate acestea într-un cadru de politici liberale, de piață deschisă, susținute și de creștin-democrați, și de social-democrați, de ecologiști și, evident, de liberali. În acel context conservatorismul nu și-a găsit locul până de curând, când nemulțumirile față de existența decalajelor în cadrul aceleiași societăți și fluxurile migratorii generate de conflicte militare, războaie religioase și terorism au alimentat revenirea extremei drepte în prim planul politicii, cu suportul intelectual al conservatorilor răspândiți în întreaga societate bazată pe libertăți. S-a dezvoltat un egoism bazat doar pe acapararea individuală a libertăților și drepturilor omului, conceptele de solidaritate și societate devenind neatractive.
Ar fi o eroare să se aprecieze conservatorismul prezent ca fiind un curent închistat, care se sprijină doar pe valori din trecut, cu atât mai mult cu cât de globalizarea în domeniul culturii sau științei beneficiază în primul rând tineretul. O anume decepție a tineretului față de promisiunile neîmplinite ale generației aflate acum la vârsta pensionării să fi născut sentimentul de respingere față de moștenirea pe care o lasă aceasta?
Pericolul conservatorismului constă în consecințele retragerii națiunilor din complexul multilateral. Fiind mai apropiat de lumea economică, nu pot să nu evoc îngrijorarea față de un trend descrescător al schimburilor de mărfuri și capital, nu doar prin prisma locurilor de muncă sau a bunăstării, ci și din punct de vedere al îngrădirii libertăților de alegere ale cetățeanului. Or, la 10 ani după criza financiară globală începută în instițiile financiare americane, Donald Trump exprimă un vădit dezinteres pentru multilateralism, și conduce America spre o dezangajare din leadershipul efortului internațional pentru păstrarea stabilității - o atitudine contrară a ceea ce SUA și-a asumat ca responsabilitate globală în 2008.
Directorul FMI pentru Europa, Poul M. Thomsen (A Financial Union for the Euro Area,septembrie 2018), atrăgea atenția că entuziasmul cu care s-a plecat la drum după criza financiară globală din 2007-2009 a pierdut din intensitate și sunt încă puternice opțiunile de recurgere la mecanisme naționale de protecție (ring-fencing), făcute posibile datorită sistemelor de gestiune națională a resurselor de intervenție și a reglementărilor neuniforme. Împărțirea riscurilor nu reprezintă o atracție, neexistând convingerea că prețul intervenției ar fi mai mic decât cel asumat doar la nivel național. Încrederea în aranjamentele multilaterale de supraveghere și rezoluție bancară nu predomină, inclusiv ca urmare a tergiversării constituirii unei scheme europene de protecție a depozitelor. Soluțiile țin de capacitatea tot mai puținelor atitudini politice pro-uniune de a înfrânge rezistența euro-scepticilor și a celor care cred că nu trebuie aduse modificări la tratatele existente.
Se vor naște alte decalaje, de data aceasta nu doar in interiorul societăților, ci între ele. Chiar admițând că etapa conservatorismului va trece și apoi se vor redescoperi virtuțile piețelor deschise, nu trebuie uitat cât de mare a fost, pentru estul Europei, costul separației timp de cinci decenii de piața mondială deschisă. În diferite zone ale globului istoria se desfășoară în cercuri (democrație, liberalism, autocrație, naționalism, conflicte violente și de la capăt), mai pregnante decât în spirală. Stathis Kalyvas, profesor de științe politic la Oxford, constată în lucrările sale, cu regret, că etapa liberală post 1989 a fost, pentru mulți, doar excepția și că scepticismul față de democrația liberală este regula. Observația, venită din partea unui om cu rădăcini balcanice, ar trebui bine înțeleasă de cei care trăiesc aici, înainte ca societățile lor să cadă pradă unor iluzii deșarte.
Septembrie 2018