Piedici în calea unei Europe mai puternice

 

Ultimii trei ani ne-au adus un noian de noi preocupări, căci nici soluția pentru stăpânirea pandemiei de Covid-19, nici una pentru încetarea războiului Kremlinului împotriva Ucrainei nu ne sunt la îndemână. Aceste evenimente au stopat, de facto, preocuparea pentru viitorul consolidat al Europei, fie în ceea ce ar însemna adâncirea integrării, actualizarea tratatelor de funcționare pentru a le aduce în pas cu timpul prezent (și viitor), fie pentru revitalizarea europenismului în fața naționalismului. Mașinăria birocratică a Uniunii s-a pus în mișcare și numeroase reuniuni, declarații și documente au fost emise, iar pușculița s-a deschis pentru a șterge cât de cât pierderile de pe urma lockdown-ului introdus pentru apărarea împotriva Covidului, precum și pentru a susține financiar, umanitar și cu echipament de apărare Ucraina, sau pentru a suplimenta cheltuielile naționale de acomodare a refugiaților de război.

Întâmplările de mai sus, de extraneitate, s-au suprapus peste frământările interne din statele membre, marcate de accente de suveranism, populism și naționalism. Nu cred că vreo țară membră a Uniunii Europene este scutită de astfel de manifestări și în unele dintre ele coalițiile de la putere sunt purtătoare ale stindardelor sus-menționate, fapt făcut posibil și de creșterea absenteismului la urne și indiferența tineretului față de politică.

Europa a cunoscut o lungă perioadă de prosperitate, făcută posibilă și de succesiunea acțiunilor care au determinat creșterea încrederii între statele europene și la cea mai îndelungată perioadă de pace din istoria continentului. S-au invocat, ca factori de susținere, încheierea războiului rece, dezmembrarea URSS, reunificarea Germaniei, cotitura fostelor state membre ale Pactului de la Varșovia către NATO. Diferite opinii afirmă că Europa s-a servit de perioada de liniște pentru a putea uza de globalizare în beneficiul firmelor sale.

Lumea nu a stat pe loc și ordinea economică post război rece s-a dezmembrat. Au apărut centre de putere care își reclamă sferele de influență (China, Rusia, India, Turcia, Arabia Saudită) și ele sunt opuse democrației liberale întruchipate de Europa și America. Dintr-un partener, Europa a devenit inamic pentru Rusia și țintă pentru China, pe care UE o consideră „rival sistemic”.  America vrea să se servească de ea în strategia de politică externă, iar diverși europeni trag de colțuri așteptând ca Europa să se destrame.

Pentru toată lumea, Europa este o valoare prin dimensiunea pieței unice, dar este ignorată pentru absența consistenței în domeniile securității și apărării. În 2023 se împlinesc 30 de ani de existență a pieței unice, în forma ei actuală. De fapt, la temelia Uniunii Europene a stat Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (1951) și apoi Comunitatea Economică Europeană (1957), încetățenită ca Piața comună. De la cei 6 membri inițiali, Uniunea Europeană are astăzi 27. O transformare petrecută oarecum în salturi, căci primirile de noi membri și criteriile de admitere au fost suficient de mult impregnate de schimbările politico - strategice de pe continent. Astfel, Europa de astăzi este o construcție politică și economică unică în lume, a cărei caracteristică este diversitatea; o diversitate care adesea impietează asupra unității.

Se poate spune că de la crearea ei, Europa s-a confruntat cu trei crize globale,  majore: criza financiară din 2008-2010; criza Covid-19; criza războiului început de Rusia împotriva Ucrainei, cu ample repercusiuni în plan politic, umanitar, al relațiilor internaționale, dar și în planul securității energetice și alimentare globale. Toate acestea fac necesar ca Europa să-și regândească strategia de actor global, strategia de apărare și securitate, și să dea atenție prioritară crizei energetice și celei alimentare. Noua conjunctură reclamă un efort de ajustare a tratatelor europene în primul rând la realități și apoi la dorințele de lungă durată. Dezbaterile Consiliilor europene par să fie mai preocupate de dorința de a transmite public o idee de unitate, dar forța acesteia nu poate fi rezultatul unor decizii de la vârf către bază și este din ce în ce mai pregnantă cerința ca deciziile la nivelul Uniunii să implice mai mult participarea cetățenilor europeni. După cum Europa nu poate fi o creație a birocraților organismelor europene, ea nu poate fi nici o construcție bazată pe un consens minim în Consiliul european, unde principala preocupare a reprezentanților din statele membre este salvgardarea intereselor naționale.

*

O versiune în extenso a celor de mai sus se găsește în documentul anexat. Acesta este parte a unei culegeri de eseuri dedicate Transformării Pieței Unice sub impulsul mega tendințelor, aflate în pregătire la Institutul de economie mondială al Academiei Române. Autorii au conceput lucrarea și cu gândul că cei 30 de ani de Piață unică au adus beneficii tuturor membrilor Uniunii, atât pe planul productivității și competitivității, cât și al raporturilor sociale care stau la temelia unității.

 

Octombrie 2022

Europa în noua configurație a raporturilor de putere

Provocări și obstacole în calea Europei pentru a deveni actor global.
Poate deveni Europa o putere într-o lume multipolară?